Proud To Be Romanian

View Original

Antibiotice, Istoria "Penicilinei” din Sud-Estul Europei

Puţini sunt cei care ştiu că Antibiotice a fost prima fabrică din sud-estul Europei care a produs penicilina sau că substanţele active fabricate aici în anii ‘80 erau exportate peste tot în lume. Cu o istorie de 60 ani, Antibiotice este astăzi cel mai important producător român de medicamente generice şi unul dintre jucătorii din industria farmaceutică ce îşi îmbogăţeşte portofoliul cu noi medicamente valoroase terapeutic.

La 11 decembrie 1955 îşi începea activitatea de producţie la Iaşi, Antibiotice, prima companie farmaceutică din România şi din sud-estul Europei care a fabricat Penicilina descoperită de Alexander Fleming.

"Fabrica de sănătate" astăzi

În prezent, pe piaţa românească, Antibiotice este prezentă cu medicamente indicate în tratamentul afecţiunilor dermatologice, cardiovasculare, ale sistemului nervos central, tractului digestiv (în total, 12 arii terapeutice), fiind recunoscută ca principalul producător de medicamente antiinfecţioase. 

Totodată, Antibiotice este lider pe segmentul: unguente, creme, geluri şi supozitoare şi unicul producător de substanţe active obţinute prin biosinteză.

Pe plan internaţional, Antibiotice este prezentă cu 70 de produse în 72 de ţări ale lumii din diferite zone geografice, precum America de Nord, America de Sud, Africa, Orientul Mijlociu, Asia şi Europa.

Exportul substanţei active Nistatina (un antifungic utilizat atât în industria farmaceutică, cât şi în industria cosmetică) poziţionează compania, începând cu 2013, pe locul I în rândul producătorilor mondiali.

Ştiaţi că?

Ştiaţi că în 1955, din prima şarjă de Penicilină s-au obţinut 0,4 kg de penicilină după 375 de ore? Ulterior, odată cu eficientizarea tehnologică, dintr-o singură şarjă se obţineau 1400 kg de penicilină, într-un ciclu de biosinteză de 242 de ore.

Ştiaţi că de-a lungul celor 60 de ani de existenţă, la Antibiotice au lucrat peste 10.000 de oameni? Astăzi, în cadrul companiei îşi desfăşoară activitatea peste 1450 de persoane, cu diverse specializari: ingineri chimişti, medici, farmacişti, fizicieni, biologi şi economişti.

Ştiaţi că 1 din 3 pacienţi din România este tratat cu medicamente antiinfecţioase marca Antibiotice?