Proud To Be Romanian

View Original

Castle Hotel Daniel, Spiritul autentic al Transilvaniei

Castelele și conacele reprezintă cea mai importantă moștenire culturală a Transilvaniei, doar în județul Covasna existand peste 100. Castelul Daniel este printre puținele castele renovate, unde oaspeții au ocazia să trăiască spiritul autentic al Transilvaniei din acele vremuri, să guste bucatele tradiționale și să experimenteze armonia vieții simple din satele transilvănene, totul la cele mai înalte standarde de confort și calitate ale prezentului.

“În anul 2009, am aflat despre existența castelului și despre faptul că este de vânzare, dintr-un album intitulat Ținutul Conacelor, și am hotărât să-l cumpărăm. Au urmat 5 ani de cercetări și restaurări, pentru ca, în august 2014, să deschidem porțile Castle Hotel Daniel.” Rácz Lilla, proprietara a Castle Hotel Daniel.

Construcția Castelului Daniel din Tălișoara a început în perioada renașterii târzii din Transilvania, când familia de nobili Daniel, ocupând deja un loc important în viața publică a Transilvaniei, a luat decizia întemeierii unei noi rezidențe nobiliare la Tălișoara.

Odată cu construcțiile efectuate între anii 1669–1680, clădirea a devenit o veritabilă reședință nobiliară, demnă de rangul familiei și de exigențele epocii. În timpul acestor lucrări, clădirea a fost îmbogățită cu o serie de elemente sculptate din piatră, cum ar fi blazonul cu lebădă. Tot atunci s-a finalizat și construcția sălii mari a castelului, care ocupa întregul etaj, fiind potrivită pentru organizarea unor evenimente festive de anvergură. S-a pus un accent deosebit pe decorarea acestei săli, pereții fiind pictați cu scene diferite, o serie de asemenea picturi fiind dezvăluite cu ocazia restaurării clădirii. Aceste picturi murale, databile în jurul anului 1680, constituie ansamblul patrimonial cel mai important al castelului. 

”Pereți seculari și arcade grațioase, saloane intime și apartamente spațioase – oaspeții noștri vor savura atmosfera autentică a unui castel renascentist. Opt camere cu design unicat, savoarea elegantă a bucatelor tradiționale, excursii tematice și răsfăț nobiliar vă așteaptă la Castle Hotel Daniel.” Incepând cu luna august 2014, astfel  își întâmpină Castelul Daniel oaspeții.

Pensiunea este amenajată după un concept de boutique hotel. Castle Hotel Daniel păstrează atmosfera și toate elementele arhitecturale ale unui monument istoric , printre care blazonul sculptat al familiei din 1669, sau picturile murale din 1680, oferind în același timp cel mai înalt confort al timpurilor noastre.

Cele opt camere unic amenajate, păstrează și ele istoria castelului prin povestea și denumirea lor. Astfel, într-una din camere se regăsește o scenă cu plata birurilor la Poarta Otomană de către Principatul Transilvaniei, solie la care însuși contele Daniel a fost trimis principal, scenă după care și camera respectivă  și-a căpătat denumirea de Camera Constantinopol.

Apartamentul cu Lebăda, o cameră spațioasă cu șemineu, și pat cu baldachin, și-a căpătat denumirea după blazonul familiei, care se află pe peretele dinspre exterior al camerei.
O altă cameră cu o atmosferă aparte este Camera Poarta Castelului, care este amenajată în încăperea boltită care înainte servea ca și intrarea în castel. Dacă până la sfârșit de secol 19. portarul castelului obișnuia să se încălzească la sobă în asteptarea musafirilor sosiți la castel cu caleașca, astăzi oaspeții pot savura o cină romantică la flăcările șemineului.

Și mobilierul castelului este unul deosebit, fiind confecționat reutilizând material lemons de sute de ani recuperat din castel, combinat cu materiale naturale finisate cu iz de  high-tech: lemn lăcuit, piatră tăiată, cupru, sticlă și țesuturi fine din catifea, obținând astfel o armonie perfectă intre autentic, vechi și nou.

Conceptul gastronomic urmărit la castel este același cu conceptul de design interior, și anume reinterpretarea unor bucate tradiționale, conform exigențelor culinare moderne.

Castelul Daniel se situează la aproximativ o oră de Brașov, Miercurea Ciuc sau Odorheiu Secuiesc.