Dermatologia ca artă. Doctor Monica Dărmănescu
‘Lăsând la o parte halatul de medic, aș vrea să vă vorbesc din postura de om. Dincolo de specializări, cazuri, diagnostice și tratamente, ceea ce ne leagă, de fapt, sunt experiențele pe care le-am trăit fiecare și le împărtășim. Viața mea este dedicată celor din jur. Îmi iubesc familia și prietenii, trăiesc pentru pacienții mei, cei care au nevoie de mine și fără de care nu aș fi devenit omul care sunt astăzi.
Zi de zi, îmi dedic toată energia, abilitățile și experiența pentru a aduce un zâmbet, o speranță. Profesia îmi dă șansa aceasta mare să mă bucur când pot aduce o schimbare reală în viața celor care au nevoie. Aș face asta chiar și dacă nu aș fi medic. Sunt cu adevărat “eu” atunci când reușesc să le aduc liniște pacienților mei.
Pregătirea mea profesională, cazurile complexe, cursurile și asociațiile din care fac parte vă pot da măsura dedicării mele - însa acestea sunt doar o parte din povestea mea. În fapt, protagoniștii poveștii mele ca medic sunteți voi, pacienții mei, fiecare în parte, cu situația voastră unică, la fel ca o amprentă. Vă recunosc că, în fiecare caz pe care îl preiau, caut de fapt această unicitate, și mi-ar plăcea să cred că fiecare pacient de-al meu se simte special atunci când ne întâlnim.
Îmi place să cred că a întreba înseamnă a ști mai mult, și nu mă feresc să apelez la colegii mei din alte specialități pentru o perspectivă de ansamblu sau pentru o a doua opinie. Împreună suntem mai buni, iar pentru cineva care iubește oamenii, “a face echipă” este una dintre plăcerile profesiei. Am învătat în timp că, odată ce afli că există o soluție chiar și undeva departe de tine, perspectiva asupra problemei se schimbă și rezolvarea ei devine mult mai aproape.
Ca medic în cadrul Secției de Dermatologie a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central București, am privilegiul să lucrez alături de oameni deosebiți, adevărați profesioniști, și împreună cu ei să mă implic zilnic în tratarea pacienților adulți, cu afecțiuni dermatologice, atât medicale, cât și chirurgicale. Printre ariile mele de interes se numără management-ul cancerului de piele, dermatologia procedurală (terapii laser, dermato-cosmetologie, chirurgie minim invazivă) și patologia dermatologică pediatrică.
De-a lungul timpului am ținut și cursuri de chirurgie dermatologică pentru medici rezidenți și medici specialiști, în cadrul mai multor manifestări științifice internaționale, cum ar fi Darmstadt Live Symposium, ISDS ( Societatea Internațională de Chirurgie Dermatologică ), SIDCO ( Societatea Italiană de Chirurgie dermatologică, oncologică , corectiva și estetică).
Realizez că emoția pe care o trăiesc scriind aceste rânduri este cea care m-a îndemnat să devin medic. Mă simt onorată să lucrez cu specialiști care pun suflet în ceea ce fac, dar și cu pacienții care îmi oferă încredere.
Apropiații spun că sunt o optimistă incurabilă. Eu cred că sunt incredibil de norocoasă având alături oameni atât de minunați: familie, colegi, pacienți. Pentru voi sunt aici. Pentru mine dermatologia este artă.
Și pentru că sunt o mare admiratoare a artei frumosului, consider că dermatologia este o combinație fascinantă a impresiei vizuale, a unei științe profunde și complexe care, prin rezultatele pe care le are, îmbunătățește nu doar sănătatea și aspectul pielii, ci și imaginea și încrederea în sine.’
Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București în anul 1998, și-a finalizat rezidențiatul de dermatologie la București, astfel că în prezent are o experiență profesională de peste 14 ani în dermatologie procedurală, cu prezentări la congrese naționale și internaționale, în calitate de lector invitat.
Este membră activă a diferitelor societăți științifice, precum Liga Internațională de Chirurgie Dermatologică și Estetică (DASIL), Asociația Europeană de Dermatovenerologie (EADV), Societatea Română de Dermatologie, Societatea Română de Medicină Estetică și Chirurgie Dermatologică, Societatea Română de Dermato-Oncologie.