Gabriel Dutchevici, Medicina alternativă
Practic medicina alternativă din 1993, am format multe cadre specializate pe Shiatsu, Reiki și Terapie Cuantică. Am inițiat peste o mie de cursanți și, cel mai important, am conceput o clinică de recuperare fizică și psihică pe baza terapiilor Reiki, Terapie Cranio-Sacrală, Shiatsu și altele.
Clinica se numește “Jiko Romania” - Jiko fiind numele meu de botez budist Zen.
Pragul acestei clinici a fost călcat de sute de oameni, care, incontestabil, au plecat mult mai bine, ca să nu spun mai sănătoși.
Am elevi care și-au deschis propriile cabinete și aici în România, dar și în Europa sau Australia.
Lucrul pe care îl fac cel mai bine este să tratez afecțiunile coloanei vertebrale, de la simple scolioze, până la hernii de disc.
De asemenea, ne ocupăm și de recuperări post-operatorii pentru membrele superioare, inferioare , tot ce înseamnă ortopedie și vertebrologie (scolioze, citoze, lordoze și hernii de disc).
Am format o echipă compusă din terapeuți și kinetoterapeuți tineri și foarte entuziaști în munca pe care o fac.
Am fost “curtat” să rămân în străinătate, dar am ales să rămân pe meleagurile noastre. Am început să caut asemănări și deosebiri ale vindecărilor printre cele pe care le făceau dacii, față de celelalte culturi orientale. Este o temă pe care demult voiam să o exploatez, și iată că a venit timpul.
Viața este o scenă pe care se derulează scenariul întâmplărilor noastre, bune sau rele. A trăi înseamnă să nu mai fim actori, ci să trăim propriul scenariu, necontrolați de nimeni, doar de inima noastră!