Proud To Be Romanian

View Original

IONA Jewelry. Povestea bijuteriilor fine

Spunem povestea bijuteriilor fine, fabricate în România de designeri de produs și maeștri bijutieri care duc tradiția mai departe. Toate bijuteriile IONA sunt lucrate în aur de 14K galben, alb și roz și cu diamante albe sau negre.

Ne găsești în online cu cele mai fresh colecții de bijuterii din aur, cu design minimalist. Ne bucurăm să te cunoaștem. Noi suntem IONA.

Cine este IONA? Numele este interpretarea modernă a miticului Iona, pescarul care caută libertatea și cunoașterea de sine. Pentru că brandul IONA vorbește despre eliberarea de convenții, despre autenticitate și susținerea comunității din care face parte.

Bijuteriile Urban Goddess de la IONA se asortează perfect cu femeile care le poartă: femei puternice, care ne fascinează cu energia lor. Pentru ele am creat piese delicate din aur, cu design minimalist și simboluri contemporane.

Investește în povestea ta sau a unei persoane dragi ție cu o bijuterie care nu își pierde valoarea în timp.

Verighetele și inelele de logodnă IONA urmează aceeași linie minimalistă a brandului. De asemenea, pentru noi este foarte important confortul interior al verighetelor pentru că acestea vor fi purtate de clienți întreaga viață.

O noutate a colecției noastre sunt diamantele negre, al căror farmec este potențat cel mai bine de aurul alb, iar “vedeta”colecției este Miraculum Mundi. Inspirați de frumusețea poeziei lui Lucian Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, bijutierii noștri au creat verighete cu aspect de gheață și 36 de diamante poziționate pe muchie, o tehnică foarte complexă pe care numai un bijutier experimentat o poate realiza. Pentru montarea pietrelor în verighetele Miraculum Mundi se lucrează aproximativ 4 săptămâni. Avem bijutieri foarte buni la noi în țară și ne-am propus să le demonstrăm clienților că verighetele produse în România sunt la un nivel calitativ înalt.

www.iona.ro / www.ionastore.ro