Ligia Stan si Petre Craciun, creatorii Hummingbird, cea mai usoara bicicleta pliabila din lume, colaborează cu Paul Smith pentru o ediție limitată de 50 de biciclete
Absolvent al liceului de arte Tonitza din Bucureşti, Petre Crăciun a lucrat la designul bicicletei Hummingbird în timp ce studia la universitatea de design din Bournemouth, în Marea Britanie. ‘Am încercat să cumpăr o bicicletă pliabilă uşoară, dar nu am putut să găsesc nimic în magazine. Apoi m-am gândit că aş putea să construiesc eu o bicicleta - aşa s-a născut Hummingbird.’
Hummingbird a început cu Petre și Ligia în 2015. Cu cel puțin 5 biciclete în apartament în orice moment, Petre a avut mereu curiozitatea de a-și modifica bicicletele pentru a deveni cât mai ușoare. După ce a studiat Modelmaking în Marea Britanie, i-a venit ideea de a crea cea mai ușoară bicicletă din lume.
Hummingbird a aparut din încercarea lui Petre de a o face pe Ligia să fie pasionată de ciclism. Având o garsonieră foarte mică în București, singura opțiune era o bicicletă pliabilă. ‘Toate de pe piață erau fie prea scumpe, fie prea grele (peste 10-12 kg) - asta ne-a dat de gândit. Există o nevoie pe piața pe care nimeni nu pare să o „atace”, așa că Petre a început să lucreze la designul unei biciclete pliabile ultralight - 6.9 kg. ‘Am studiat toate bicicletele pliabile, am petrecut zile în șir citind forumuri, părerile celor care au deja biciclete pliabile, ce lipsește, ce ar putea fi îmbunătățit. Așa a început Hummingbird!’
Ligia are un background în publicitate, așa că tot ce le-a rămas de făcut a fost să puna cap la cap experiența și să transforme Hummingbird dintr-o idee într-un prototip, iar apoi într-un business.
Prima bicicleta Hummingbird s-a materializat destul de rapid - Petre avea la îndemână un atelier la facultate și a fost destul de rapid în a crea primul prototip.
‘Campania de Kickstarter a urmat în mod natural, ajutându-ne să obținem investitori și un partener de producție, Prodrive. De aici a început partea mai dificila - să ne adaptăm unui mediu business, să înțelegem cine este consumatorul, să adaptăm produsul și să obținem certificările necesare unei biciclete în Marea Britanie.
Cred că cel mai emoționant moment a fost să ne plimbăm pe stradă într-o zi obișnuită și să vedem un Hummingbird „în sălbăticie”, pe Oxford Street!
Deci, călătoria a fost de la prima bicicletă pe care am pedalat noi, până la prima bicicletă pe care a pedalat primul client - un sentiment destul de plăcut.’
Bicicletele Hummingbird x Paul Smith sunt Single-Speed, cântăresc sub 7 kg (6.9kg mai precis) și prezintă un cadru din fibră de carbon și un mecanism de pliere unic. Bicicletele sunt pictate în faimosul pattern Paul Smith, aplicat de către Silverstone Paint Technology (SPT) - pionieri în noile tehnologii de vopsea de performanță, ce pot fi găsite adesea pe mașini de Formula 1.