Proud To Be Romanian

View Original

Medici's. The Essence of Care

Medici's s-a născut în melanjul Timișoarei, la intersecția dintre rigoarea germană, a secolelor de administrație Habsburgică, cu creativitatea, căldura și emoția freamătului latin, profund românesc. ”Rigoare germană în dichis bănățean”. 

Grija față de Om, excelența în profesie, inovația și creativitatea, respectarea angajamentelor, întregesc CODUL CELOR PATRU VALORI MEDICI'S. De un sfert de secol, Medici's este alături de suferința umană, luptând împotriva bolilor, susținând comportamentul responsabil și prevenția, creind performanță și oferind noi orizonturi de speranță, siguranță și confort. Medici's a avut investiții cumulate, în Timișoara, de 7.000.000 € (3 milioane euro doar în ultimii ani) și a inițiat construcția unui spital  de 5000 mp, printr-o investiție de peste 5 milioane euro.  

Medici's redefinește spațiul medical ca echilibru perfect între serviciile high-tech și experiențele high-touch, menținut prin cele cinci standarde internaționale de calitate. Cei peste 200 de profesioniști ai clinicilor Medici's din Timișoara, experți cu multiple recunoașteri regionale sau naționale, susținuți de o tehnologie de ultimă generație și un mediu care emană o grijă obsesivă pentru detaliu, siguranță și confort, contribuie definitoriu la cele peste 100.000 de servicii accesate anual de către pacienți din zona corporate sau privată.

Brandul anului 2018

Multiple recunoașteri regionale și naționale au recompensat eforturile Medici's: Excelența în servicii de sănătate (2015), Finalist în EOY Entrepreneur of The Year in Romania (2015), Brandul anului pe Timiș (2018), Excelența în antreprenoriat (2019), Premiul ”Sever Bocu” pentru implicare civică și socială (UVT, 2020), Excelența în responsabilitate socială și implicare în comunitate (CCIAT, 2020) etc. Peste două decenii de performanță, succes și grijă continuă față de Oameni.