Puiu Manu. Cel mai longeviv creator de bandă desenată din lume şi al său ‘Căpitanul RO’, un supererou 100% românesc
Cel mai longeviv creator de bandă desenată din lume este un roman, Puiu Manu, astăzi în vârstă de 90 de ani, cel care a fost nelipsit din copilaria multor generatii prin revistele şi cartile pe care le-a ilustrat.
Puiu Manu, cel care ne-a stimulat fantezia prin paginile colorate din revistele Luminita, Arici Pogonici, albumele pentru copii, carti de colorat si materiale didactice, a realizat prima sa bandă desenată în 1955 şi a fost prezent în paginile vechii reviste „Cutezătorii“ de la primul număr şi până la ultimul. Prolificul grafician lucrează şi astăzi cu acelaşi pasiune la benzile desenate găzduite de noile publicaţii.
"Ca desenator de bandă desenată, aveam o oarecare invidie pe confrații mei din America ce puteau să jongleze cu minunatul "Superman", implicându-l în cele mai fantastice aventuri! Am trăit însă într-o perioadă în care acest «fantastic» era interzis! Dar, din fericire, am apucat și vremuri permisive la acest superb zbor (la propriu și la figurat!). Bucuria a fost și mai mare când acest povestitor de istorie, Adrian Cioroianu, mi-a propus să imaginez acest supererou român, asemănător celui american și care este înzestrat cu mult mai multe calități (firește, este român!) decât confratele său de peste ocean!" Puiu Manu.
Adrian Cioroianu își amintește despre momentul în care s-a născut ideea personajului Căpitanul RO: "Într-o seară de decembrie 2013, în acele zile pline de pace dintre Crăciun și Anul Nou, câțiva pasionați de bandă desenată – Dodo, Marius, Ștefan, Lucian, Octav și subsemnatul – se adunaseră în casa din București, mereu primitoare, a maestrului Puiu Manu. La un moment dat, cursul discuției a mers către întrebarea, pusă în joacă, "de ce nu avem și noi, românii, un supererou BD?", "l-aș vedea însoțit mereu de un urs și de o acvilă, ca simboluri ale Daciei și Romei!", am spus. "Cred că mi-ar plăcea să desenez așa ceva!", a spus Puiu Manu. A doua zi, deja schițam primele replici.