Proud To Be Romanian

View Original

ROM, Mândru sa fie ROMânesc

A început ca o ciocolată produsă în Fabrica de produse zaharoase Bucureşti și a devenit o părticică din istoria românilor. Baton de ciocolată născut în comunism, ROM a devenit martor dulce al tuturor schimbărilor din ultimii 54 de ani.

A așteptat răbdător să te îndulcească, pe vremea când trebuia să stai la coadă ore în șir, doar pentru a-ţi face o mică bucurie. Te-așteaptă răbdător și acum, să îl alegi de data aceasta, din sutele de alternative existente pe piață. Dar a rămas la fel: acelaşi gust inconfundabil care îţi trezeşte amintiri de fiecare dată când îl savurezi.

A fost lângă tine când căutai șoptit pe hartă un loc în care să-ți trăiești povestea liber. Este aici și acum, lângă copiii tăi, care n-au fost nici pionieri, nici şoimi al patriei, dar care au extras patriotismul din valori autentice, vechi și noi, care i-au inspirat.

A câștigat lupta cu timpul și și-a păstrat identitatea. Și te provoacă şi pe tine să faci acelaşi lucru. Să fii mândru că eşti român, oriunde te-ai afla. Pentru că un strop de ironie și mult haz sunt cele mai puternice arme împotriva uitării. ROM le-a folosit și a devenit vocea relevantă a patriotismului: a unit românii de pretutindeni, amintindu-le că avem cu toţii aceeaşi istorie. Același trecut. Și un viitor plin de posibilități și amintiri nescrise încă.

De Centenar, ROM ramâne doar tricolor, mândru să poarte cu sine doar steagul ţării, şi nimic altceva.