Signify pune în valoare patrimoniul cultural naţional prin intermediul iluminatului inteligent
Iluminatul este unul dintre elementele esenţiale care are capacitatea de a contribui la creşterea atractivităţii unei zone, fie că vorbim despre capitale sau oraşe de mici dimensiuni. Acesta poate pune în evidenţă clădiri, monumente, elemente de infrastructură (poduri, de exemplu) şi poate ajuta o capitală precum Bucureştiul să devină un centru de interes atât pentru localnici, cât şi pentru vizitatori.
În prezent, iluminatul nu joacă doar un rol funcţional, de a oferi un nivel sporit de securitate şi de eficienţă energetică, ci a devenit o modalitate de a valorifica patrimoniul cultural naţional. Astfel, prin punerea în evidenţă a obiectivelor turistice şi a clădirilor, iluminatul arhitectural s-a transformat treptat într-un instrument cu un mare potențial pentru dezvoltarea orașelor și atragerea turiștilor.
Conștientizând impactul esențial pe care îl are lumina în conturarea identității unui oraş, dar şi în viața de zi cu zi a comunităților locale, Signify (anterior Philips Lighting), a dezvoltat soluţii inteligente de iluminat care permit accentuarea detaliilor arhitecturale ale clădirilor şi crearea unor efecte vizuale spectaculoase.
Pentru administrarea cât mai eficientă a iluminatului arhitectural, Signify a lansat platforma software Interact Landmark, bazată pe tehnologia Internet of Things şi disponibilă în cloud. Datorită celor două module principale (Scene Management şi Asset management), platforma de iluminat conectat permite monitorizarea şi gestionarea sistemului printr-o interfaţă dedicată, dar şi partajarea datelor colectate de la corpurile de iluminat. Astfel, municipalitatea are acces în orice moment la date legate de consumul de energie electrică sau de starea sistemului şi poate detecta cu uşurinţă eventualele erori de funcţionare, realizându-se, astfel, o mentenanţă preventivă.
Totodată, iluminatul poate fi schimbat şi adaptat cu uşurinţă prin intermediul unei simple aplicaţii mobile în funcţie de sezon sau de diverse evenimente de interes pentru comunitate. Folosind potenţialul IoT, se pot crea jocuri de lumini spectaculoase pe faţadele clădirilor, pentru a reflecta cât mai bine identitatea culturală a oraşului respectiv.
În România, Signify a dezvoltat numeroase proiecte de iluminat pentru monumente reprezentative din patrimoniul naţional, atât din Bucureşti, cât şi din ţară. De-a lungul timpului a iluminat faţada Palatului CEC de pe Calea Victoriei cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Universitatea de Urbanism si Arhitectură « Ion Mincu », Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Cetatea Făgăraş, Piaţa Sfatului din Braşov în cadrul Festivalului Cerbul de Aur, Piaţa Cetăţii din Baia Mare şi Podul de Fier din Timișoara, Podul Mraconia și Chipul lui Decebal de la Clisura Dunării - cea mai înaltă sculptură în munte din Europa.
De asemenea, Signify a fost implicată şi în implementarea unor proiecte de iluminat de anvergură, care au vizat reabilitarea unor monumente istorice de referinţă. Un exemplu reprezentativ este Palatul Culturii din Iaşi, a cărui renovare a avut un impact direct în dezvoltarea economică a oraşului. Utilizând sistemul flexibil Color Kinetics, Signify a dezvoltat la Iaşi cel mai amplu proiect de iluminat arhitectural cu LED din România de la momentul respectiv, cu beneficii extinse pentru întreaga comunitate locală: culturale – susținând identitatea unică a orașului, economice – prin creșterea gradului de atractivitate a zonei ca destinație turistică și de business, sociale – implicând cetăţenii în redescoperirea valorilor oraşului.
Cetatea Deva este un alt proiect de acest tip, unde specialiştii Signify au optat pentru îmbinarea iluminatului funcțional cu cel arhitectural. Prin posibilitățile nelimitate de control și programare oferite de sistemul de iluminat, imaginea cetăţii se poate adapta la toate evenimentele programate pe întreg parcursul anului, de la sărbători naţionale, până la festivaluri sau concerte.
“Fără îndoială, iluminatul poate contribui la transformarea inteligentă a oraşelor, clădirilor şi monumentelor României, fiind coloana vertebrală a administrării eficiente a infrastructurii urbane, cu un impact direct în dezvoltarea economică sustenabilă”, precizează Bogdan Balaci, Director General Signify pentru Sud-Estul Europei.
Mai mult decât atât, Signify Romania se poate mândri și cu proiecte dezvoltate în regiune, pentru că România acționează ca un hub pentru țările din sud estul Europei, semnând contracte comericale și livrând produse în Slovenia, Croatia, Bosnia si Herzegovina, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Kosovo, Albania, Bulgaria si Republica Moldova. În multe din aceste proiecte regionale, membri ai echipei de specialisti în aplicații de iluminat români au lucrat cu colegi din țările unde s-au dezvoltat aceste proiecte: Podul Hendrix din Zagreb, Giganții Luminoși din Istria- Croația, podul Vrla din Serbia, ca să amintim doar câteva.
Cu peste 44 de milioane de puncte de lumină conectate la nivel global și peste 17.750 de brevete, Signify (anterior Philips Lighting) este de peste 125 de ani în fruntea industriei iluminatului, fiind numărul 1 în servicii, sisteme și produse LED și în Top 10 cele mai ecologice companii din lume,fiind hotărâţi să îşi extindă rolul de lider şi în domeniul iluminatului conectat, devenind astfel compania de iluminat pentru Internet of Things.