Despre milimetrii care pot schimba o viață și despre curajul de a nu opera
M-am format la intersecția a două lumi minunate: medicina și muzica. Tatăl meu, clarinetist în cel mai frumos loc de muncă din București, Ateneul Român, nu mi-a transmis, din păcate, talentul muzical. M-a învățat însă să iubesc arta și frumosul și mi-a arătat că talentul fără exercițiu nu are profunzime, iar un gest repetat de mii de ori are șansa să devină perfect, să devină artă.
Mama mea, șefă de promoție la Medicină, a fost un medic endocrinolog extrem de iubit de pacienții săi, în cel mai important institut de endocrinologie din țară. Urmărind-o, am învățat că în spatele diagnosticelor sunt oameni care au nevoie de răspunsuri, de explicații și de încurajări. Și că medicul trebuie să fie, înainte de toate, un om bun.
Am ales chirurgia, specialitatea în care m-am regăsit, fără să țin cont de prejudecăți sau de obstacole. Viața m-a adus și pe mine în același spital, unde am avut marea șansă de a învăța chirurgia tiroidiană, o ramură pe care foarte puțini o practică. Șansa a venit cu enorma responsabilitate de a fi la înălțimea așteptărilor, o presiune care m-a făcut să țin mereu ștacheta sus.
Din mândria de a fi medic român, am vrut să dovedesc că pacienții de aici merită îngrijire la standarde internaționale și informație corectă. De aceea fac educație medicală oricând am ocazia: în cabinet, online sau la televizor. De aproximativ 15 ani tratez chirurgical exclusiv patologia tiroidiană și paratiroidiană. În 2021 am devenit primul medic din București recunoscut prin examen european drept chirurg endocrin cervical, Fellow of the European Board of Surgery – Neck Endocrine Surgeon, o specializare care în România nu există separat. Am continuat cu competențe în chirurgie oncologică, ecografie, ablație termică și chirurgie robotică, pentru că învățarea nu se oprește niciodată.
Chirurgia milimetrilor
Supraspecializarea este necesară pentru că operez într-una dintre cele mai aglomerate regiuni anatomice. La nivelul gâtului, traheea, esofagul, laringele, tiroida, paratiroidele și marile vase sunt aproape lipite unele de altele. Cea mai expusă este vocea: nervii care o controlează sunt extrem de sensibili și orice eroare poate lăsa pacientul cu o voce răgușită sau, în cazurile cele mai grave, fără să mai poată vorbi. De aceea, concentrarea este nenegociabilă. În timpul operației există momente în care, pentru mine, timpul dispare și nimic din jur nu mă mai atinge. Sunt momente de prezență totală și de manifestare a formei de artă prin care mă exprim.
Presiunea transformată în empatie
Un pacient care, după prima noastră întâlnire, decide să se lase complet în mâinile mele îmi pune pe umeri o presiune uriașă. Nu trebuie să te lași copleșit, ci să o transformi în energie și, extrem de important, în empatie. Pacientul trebuie să simtă că este văzut ca om, nu ca un caz, iar încrederea pe care mi-a acordat-o trebuie să se întoarcă la el sub formă de siguranță și liniște.
Ce dau înapoi
Sunt mândră că pot face toate acestea aici, acasă, în România, locul unde sunt cei pe care îi iubesc și care mă iubesc. Aici sunt oamenii care mă inspiră și mă impulsionează. Ei, și cei ca ei, merită să primească înapoi munca și cunoștințele mele.
Curajul de a nu opera
Trăim o schimbare de paradigmă: în trecut, mulți pacienți erau operați prea repede și deveneau, prea ușor, dependenți pe viață de tratamentul hormonal. Sunt chirurg și scopul meu este să fac cele mai bune operații, mai ales în cazurile oncologice.
Dr. Roxana Boanță. Medic primar chirurg – Fellow of the European Board of Surgery – Neck Endocrine Surgeon
