Băile Govora, Hotel Palace

Istoricul stațiunii Băile Govora este legat de numele a două personalități, I.C. Brătianu (1821-1891), fost prim ministru al României, și al generalului dr. N. Popescu  Zorileanu care, în urmă cu 130 de ani, au pus bazele acestui așezământ profilat pe tratarea afecțiunilor căilor respiratorii și reumatismale. Dezvoltarea stațiunii se datorează și cercetării medicale la care și-au adus contribuția ing. Anghel Saligny și A. Bernard, precum și geologul francez Bochet.

Hotel Palace vă invită să descoperiți o bijuterie arhitectonică a țării noastre, construită chiar în mijlocul parcului orașului Băile Govora. Beneficiind de un cadru natural absolut incredibil, în mijlocul celui mai mare parc balnear din România, creat de arhitectul peisagist Emil Pinard, hotelul vă poate oferi clipe de neuitat, în special când stresul cotidian devine inamicul numarul unu.

Arhitectura eclectică cu influențe de art nouveau și elemente de inspirație neoromânească, transformă primul hotel cu bază de tratament din România într-un monument istoric. Hotelul este construit de arhitectul francez Ernest Doneaud, împreună cu inginerii Brătescu și Pukliky, din 1911 până în anul 1914. 

Cele 365 de goluri în ziduri ale clădirii simbolizează zilele unui an întreg, iar poziția de Est - Vest a hotelului, permit soarelui să lumineze fiecare cameră din hotel într-o zi. O incursiune în atmosfera eleganta a anilor 20, alături de detaliile contemporane vă vor încânta simțurile pe perioada petrecută alături de noi.

Ne mândrim cu servicii de calitate oferite clienților noștri. Așadar, vă invităm să vă bucurați de toate facilitățile hotelului, printre care se numără 132 de spații de cazare, restaurant a la carte, bar de zi, terasă, săli de conferință, magazin gen boutique cu artizanat hand-made, centru balneo pentru afecțiuni respiratorii și reumatismale, centru de Cardiologie, 80 de locuri de parcare și, nu în ultimul rând, un nou Centru SPA pentru o experiență completă. 

La Conac, Tradiţie Românească

“Proiectul nostru a apărut ca o stare de revoltă la adresa “inerției” vieții contemporane. Vreți, nu vreți, România este parte din voi, pentru că sunteți urmașii unor străbuni, bunici, părinți și “întâmplarea” asta vă va urmări toată viața! Noi am ales să ne manifestăm respectul și dragostea față de cei ce nu mai sunt și față de ceea ce suntem!

La punerea în scenă a proiectului nostru de suflet ni s-au alăturat meșteri populari, artiști și oameni cu drag de “frumos” care au înțeles intenția noastră de a “resuscita” contemporanii și a le arăta ca România este una frumoasă, cu oameni sensibili, veseli, creativi, harnici, cinstiți, cu drag de Dumnezeu, cu totul altfel decât își doresc “alții” să ne facă să credem..

România si românii pe care i-am cunoscut pe parcursul desfășurării acestui proiect, efort comun, este una cu un talent deosebit cu o moștenire a frumosului, a vieții și a armoniei între cer si pământ,  între om și natură.” - Om Bun

La Conac, Tradiţie Românească

Sanconfind, Tratament medical la standarde europene, la 100 de kilometri de Bucureşti

Centrul Medical Sanconfind este rodul unei investiții 100% private, de 22 milioane de euro, în care acționar majoritar este compania Confind SRL Campina (70%), leader al industriei prahovene și românești de utilaj petrolier.

Proiectarea și realizarea centrului medical Sanconfind, în fostul imobil al spitalului de la Poiana Câmpina, a avut ca model clinici celebre din Elveția, Austria, Germania și Italia.

'Baza de Tratament a Centrului Medical SanConfind reprezinta un reper important al balneologiei si medicinei de recuperare din Romania. Cu ajutorul apei foarte sarate, captate dintr-un vechi izvor de la marginea comunei, al namolului sapropelic de Techirghiol, cu ajutorul robotilor medicali ultraperformanti si al terapiilor medicinei traditionale chineze, incercam sa fim o oaza de sanatate intr-o lume marcata tot mai mult de maladii si suferinte.' Ioan Simion, Presedinte C.A. SanConfind.

Centrul medical are ca departamente, în afara Secției de Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie, departamentului de imagistică medicală și laboratorului de analize, un bloc operator, chirurgie minim invazivă, chirurgie estetică și reparatorie, maternitate, pediatrie și nou-născuți, farmacie, saloane cu confort sporit, îngrijire la domiciliu în sistem integrat și o secție ambulatorie cu 20 de specialități medicale.

Apa din Poiana Câmpina, cunoscută cândva ca Poiana Sării datorită sursei de apă sărată care trece pe sub pământ, stă la baza unei componente importante a spitalului Sanconfind, Baza de Tratament şi Recuperare Medicală. Aceasta apa este printre cele mai sărate ape minerale din ţară, are o mineralizare totală de 321 g/l şi conţine 192 g/l - clor; 124 g/l –sodiu. Pe lângă clorura de sodiu, apa utilizată la SanConfind conţine numeroase elemente binefăcătoare, precum sulfaţi, bicarbonaţi, calciu, magneziu, potasiu, brom, fier.

Pe lângă apa sărată terapeutică, Baza de Tratament SanConfind folosește și nămol sapropelic adus din Lacul Techirghiol, namol bogat în coloizi minerali şi organici, calităţi ce îl situează pe primele locuri în Europa din punct de vedere al eficacităţii terapeutice,

Băile cu apă sărată din cele trei piscine, terapiile medicinei tradiţionale chineze - acupunctura este reprezentata de medicul chinez Chu Zongfeng, un specialist in acest domeniu, împachetările şi băile cu nămol de Techirghiol sunt unele dintre cele mai căutate terapii solicitate de pacienţi sau prescrise acestora de către medicii de specialitate.

Restaurant Nuba, un business 100% RO

Restaurantul NUBA, un business 100% RO, a luat naștere în urmă cu aproximativ 8 luni și a debutat cu prima locație (de iarnă) în Strada Grigore Gafencu din zona Nordului - Herăstrău.

Încă de la lansare, restaurantul a adus publicului românesc un concept inedit de asian fusion cuisine condimentat cu petreceri vibrante, ce au loc încă din mijlocului săptămânii, de miercuri și până sâmbăta.

Începând cu luna Iunie a acestui an, NUBA s-a relocat pe timp de vară și s-a transformat în Nuba #summervibes, o terasă cu un design interesant pe malul lacului Herăstrău, pe Șoseaua Nordului la numărul 7-9.

Continuând tradiția petrecerilor de seară, însă lucrând mai cu atenție la rețete și meniu, astfel încât clienții să fie surprinși plăcut nu doar de designul noii locații, dar și de gustul preparatelor atent concepute în spiritul NUBA, însăși sloganul restaurantului fiind "Spirited food".

Bucătăria asian-fusion este perfect balansată între gusturile asiatice și preferintele românilor în materie de arome europene, iar Chef Cătălin Petrescu a lucrat intens la îmbunătățirea preparatelor, atât în materie de gust, cât și de calitate, iar în momentul de față felurile de mâncare prezente în meniul restaurantului satisfac cele mai înalte standarde.

Fiind cea mai solicitată locație a momentului, NUBA dorește să își mențină statutul său de entertainer - însă noul pariu pe care echipa l-a pus este de a demonstra că restaurantul merită a fi luat în considerare ca și etalon și pe partea de bucătărie, atât pe zona de prânz cât și cină, atât în zilele deja consacrate, dar și în cele dedicate iesirilor relaxante cu prietenii sau familia

Savannah Riding Club, Pasiune pentru călărie

Savannah Riding Club, situat în Ostratu, Ilfov, în apropiere de DN1 și la 30 de minute de București, a luat naștere dintr-o mare pasiune pentru cai și călărie. 
  
Cu un manej incăpător pentru agrement și performantă, două locații pentru adăpostul cailor, un restaurant și o priveliște minunată pe malul lacului Corbeanca, Savannah Riding Club este locul unde, pentru orice nivel de pregătire, de la începător la avansat, poți lua lecții de echitație, poți învăța să mergi la trap și chiar la galop, cu instructori ce au mulți ani de experientă în domeniul ecvestru. 
  
Sportul călăriei, sau modul în care se călărește corect un cal de călărie, echitația este unul dintre cele mai nobile forme de sport, pe care puțini au ocazia să-l practice, dar de care toți se îndrăgostesc, din clipa în care încep să o facă. Diferentiindu-se în principal prin echipamentul și stilul pe care le implică, echitația este unul dintre cele mai frumoase sporturi care implică animale, dar și o legătură puternică între om și cal. 
  
Fiind considerată mult mai mult decât o înșiruire de mișcări executate în mod automat, echitația naște trăiri interioare greu de imaginat -  sentimentele de libertate deplină resimțite în clipa în care cel aflat pe un cal de călărie pornește într-o aventură care durează câteva minute, sau zeci de minute,  într-un spațiu deschis, verde, în aer curat, și îl poartă dintr-un loc în altul prin mișcări specifice, fac ca acest sport să fie diferit de oricare altul. 

Echitația are efecte miraculoase asupra organismului în general, te poate ajuta să te relaxezi foarte mult după o zi sau o săptămâna istovitoare la birou, îngropat în hârtii și constrâns între patru pereți. Echitația îți ridica moralul și te ajută să îți dezvolți musculatura, în special cea a picioarelor, abdomenului și spatelui, dar și a brațelor. Copiii care practică echitația de mici sunt predispuși să aibă un corp dezvoltat armonios, iar postura lor va fi cu siguranță una de invidiat.