Roadele Toamnei la Domeniul Manasia

Roadele Toamnei la Domeniul Manasia, ediția a 7-a a evenimentului ce sărbătorește anual belșugul pământului, obiceiurile culinare și tradițiile locale, va avea loc pe 16 și 17 octombrie.

Roadele toamnei reunește anul acesta mici producători din Bărăgan, în cadrul Farmer’s Market – un târg în aer liber, ce promovează micile afaceri locale. Vă invităm să descoperiți rezultatele muncii unor oameni pasionați, să savurați preparate tradiționale de sezon, să vă bucurați de folclor popular și povești aristocrate, atât sâmbătă – zi în care deschidem porțile domeniului, cât și duminică – în cadru mai restrâns.

Prima ediție Farmer’s Market, găzduită în cadrul evenimentului nostru anual ce sărbătorește roadele pământului prin obiceiurile culinare și tradiții locale, va reuni în jur de 20 de mici producători locali.

Timp de două zile, veți putea încerca și cumpăra legume (roșii, ardei capia „urechi de elefant”, brocoli, fenicul, castraveți sau pepenași pentru murături sau vinete pufoase), fructe de sezon (mere, gutui sau căpșuni celebre), brânzeturi de fermă sau miere, toate produse ecologic în Bărăgan.

Veți descoperi covoare țesute tradițional la război, accesorii handmade, produse pe bază de lavandă sau chiar veți putea pleca acasă cu o tuie de pepinieră.

Preparatele noastre culinare le veți găsi sâmbătă în târg sau le veți putea savura în cadrul dejunului de duminică. La final, suntem siguri că nu veți putea pleca acasă fără specialitățile unui cofetar cu tradiție.'

Detalii legate de eveniment puteți vedea accesând pagina https://www.facebook.com/events/1732338820310260/

Shopron, Piață cu Viață!

Pentru că nouă, ca și vouă, ne pasă de cum a fost crescută și produsă hrana zilnică a celor dragi, am pus laolaltă, într-un concept unic în România, un Farmers Market ce reunește producători de fructe, legume, brânzeturi, carne și pește, vinuri și mulți alții.

Shopron Piață cu Viață, un proiect căruia i-am dedicat un spațiu generos de peste 15000 de mp, cu un design modern și extrem de atractiv, înseamnă produse autohtone proaspete, sănătoase, din producție locală și la preț de producător.

Poți afla aici poveștile tuturor brandurilor precum Doripesco, Sergiana, Măcelăria Brașoveană, la Sibieni, Velican și multe altele.

Nu poate fi nimic mai plăcut decât să întregești bucuria cumpărăturilor zilnice de produse proaspete cu un prânz la City Pizza, Xin Yue, Filalei Shaorma și un popas la Cafeteca, Cofetăria Muresana, Gelatomania, Beer Factory și multe altele.

La etaj, Glass Art Kraft vă așteaptă cu colecțiile de ceramică și sticlărie, precum și cu noile modele de globuri din sticlă pictate manual, ce pot fi personalizate pe loc în galerie.

Vom crea în fiecare lună și cu ocazia fiecărui eveniment special târguri de cadouri, ce vor pune laolaltă branduri din cât mai diverse domenii, pentru ca Shopron să devina universul cumpărăturilor familiei tale.

Cu Shopron, sărbătorile 2021 vor fi perfecte!

Grupul Jidvei. Cel mai mare producător de vin din România

2020 a fost un an cu totul neașteptat, un an care a adus nenumărate provocări, incertitudini, dar și schimbări majore pentru companii, pentru organizații, dar mai ales pentru oameni.

La finalul unui an dificil, Grupul Jidvei privește, ca de fiecare dată, partea plină a paharului: 2020 a fost un an al reevaluărilor, al schimbărilor de perspectivă, al reinventării și al preocupării permanente de a merge mai departe, continuând să facem lucrurile așa cum știm noi mai bine, cu pasiune, cu dedicare și mai ales cu mult curaj. Sunt valori care, de mai bine de 20 de ani, stau în centrul filosofiei și al acțiunilor noastre, continuând să ne ofere energia și reperele pentru evoluție, pentru inovație, pentru fiecare pas înainte.

Jidvei este cel mai vechi producător de vinuri spumante obținute prin metoda tradițională din România și suntem mândri să ducem mai departe această tradiție de peste 60 de ani.

Grupul Jidvei, cel mai mare producător de vin din România, deține cea mai mare plantație viticolă din țară și din Europa cu proprietar unic, având 2.500 de hectare de viță-de-vie și crame dotate cu cele mai performante echipamente.

Gama Vinars Jidvei vorbește despre o tradiție de secole a Transilvaniei - producerea distilatului de vin de către viticultorii sași. Ducem mai departe cu respect această tradiție, iar azi Jidvei este cel mai mare producător de vinars cu Indicație Geografică din România.

În zona DOC “TÂRNAVE” – sub denumirea JIDVEI, se produc unele dintre cele mai apreciate vinuri și spumante românești, calitatea acestora fiind confirmată an de an de medaliile obținute la competiții internaționale.

Vinurile de Jidvei au fost distinse în ultimii 10 ani cu peste 500 de medalii în cadrul celor mai prestigioase concursuri de profil din lume.

Maternitatea MaDonna Maria. Transformă cel mai important moment din viața ta într-o experienţă unică

Maternitatea MaDonna Maria – Spital Privat de Obstetrică-Ginecologie, prima maternitate privată din zona Olteniei, a fost înființată în anul 2011 în Craiova, din dorința de a oferi femeilor din sud-vestul țării posibilitatea de a aduce pe lume un copil în mediul privat. Spitalul MaDonna Maria este singurul spital privat de obstetrică-ginecologie din sud-vestul țării acreditat și clasificat de Minsiterul Sănătății. În anul 2019 a obținut și clasificarea din partea AMNCS cu cel mai înalt grad de încredere din România, gradul II. Mămicilor li se oferă atât siguranța actului medical, cât și toate condițiile necesare pentru a face din acesta experiență una deosebită, memorabilă prin unicitatea trăirilor materne, cât și prin grija și atenția oferita de un personal medical ultraspecializat, acreditat la nivel internațional.

Spitalul Privat MaDonna Maria nu se adresează doar viitoarelor mămici, ci și pacientelor ce vor să beneficieze de servicii de o calitate excepțională în sfera specialității de ginecologie.

Prin achiziționarea noilor aparaturi în pas cu ultimele descoperiri din lumea medicală, dar și prin pregătirea constantă a personalului nostru, reușim să menținem un grad ridicat de încredere și siguranță deplina pentru pacienții noștri. Drept dovadă, rata de transfer de la spitalul MaDonna Maria este de sub 0.08%, cu zero infecții nosocomiale în cei zece ani de la înființare, iar rata de deces este inexistentă.

Nu trebuie să uitam că, fiind primii pe piață, trebuie să impunem un standard al calității prin toate acțiunile noastre și să ne pliem mereu pe ultimele tendințe inovatoare din medicină.

De-a lungul anilor, investițiile au continuat prin achiziționarea celui mai performant Incubator Hibrid la nivel mondial pentru secția de terapie intensivă neonatală care imita în proporție de peste 95 % uterul matern. Acesta este un sistem unic, 3 în 1, care are funcția de incubator închis, incubator deschis, dar și incubator de transport , totodată permițând efectuarea de radiografie RX cu bebelușul în incubator. De altfel, prin sistemul audio incorporat, bebelușul poate asculta vocea și bătăile inimii mamei, cu care este atât de familiarizat.

Pe lângă ecograful 4D, singurul ecograf 5D din Oltenia se află la Maternitatea MaDonna Maria încă din anul 2016. Cu toate acestea, în 2021 a fost achiziționat cel mai performant ecograf din lume, pentru o supraveghere a sarcinii și o diagnosticare cât mai precisa din partea medicilor noștri. Aceștia au nenumărate supraspecializari, inclusiv în medicina materno-fetală, supraspecializare ce vizează urmărirea sarcinilor cu risc crescut. Tot în anul 2021, Spitalul MaDonna Maria a devenit prima și singura unitate spitalicească privată din sud-vestul țării care are Unitate de Transfuzie Sanguină proprie.

În Spitalul Privat Madonna Maria Craiova ne dorim ca cei mai buni specialiști ai noștri să beneficieze de cea mai inovatoare și precisă aparatură pentru un act medical complet.

Atât în sala de operații, sala de nașteri, cât și în compartimentele de Terapie Intensivă adulți și nou-născuți, medicii noștri au certitudinea că îndemânarea lor va fi încununată de condițiile optime oferite.

Sistemul de climatizare folosit asigură, pe lângă o temperatură confortabilă, și protecția împotriva oricăror bacterii și viruși, prin metoda inovatoare de sterilizare a aerului cu filtre HEPA 14, dar și prin sistemele de sterilizare cu ventilare forțată și ultraviolete, ce sunt prezente suplimentar în întreg Blocul Materno-Infantil, dar și în ambulatoriul integrat spitalului, pentru o siguranță desăvârșită.

Maternitatea MaDonna Maria - Spital Privat de Obstetrică - Ginecologie este un brand care se remarcă prin calitatea serviciilor medicale, siguranța actului medical, confortul sporit, intimitate, confidențialitate și, nu în ultimul rand, atenția și grija pe care o purtam fiecărei paciente în parte.

Familia Prestige Craiova. Ca orice afacere, si NOI pornim cu o poveste.

Inceputul nostru dateaza din anul 1994, plecand la drum cu dorinta de a pune in valoare experienta parintilor, in domeniul industriei  mobilei. Startul a fost dat de un mic magazin unde intreaga familie era implicata in a pune in vanzare mobila pentru casele oamenilor din zona Olteniei. Asa cum se cunoaste, au fost vremuri grele, fara orizonturi si certitudini. Cu toate acestea, am reusit sa ne castigam un loc in piata. ca fiind una din firmele de renume in domeniul comercializarii mobilei si produselor din lemn.

O noua etapa si poate cea mai importanta a fost ca, in anul 2017, am reusit sa finalizam proiectul Prestige Boutique Hotel, situat in Str. Matei Basarab nr. 15, in zona istorica a Craiovei, proiect cu care ne mandrim si care ne-a adus toata satisfactia muncii de atatia ani, proiect de suflet, in care este implicata toata familia noastra si unde am avut norocul sa putem constitui o echipa stabila, unita si profesionista.

Prestige Boutique Hotel detine un numar de 63 de camere, 2 Sali de conferinte, 1 sala restaurant mic dejun si 2 Sali restaurant evenimente festive.

Povestea noastra este povestea omului implicat, dedicat si luptator, indiferent de vremuri.

Multumim tuturor celor care, la un moment sau altul, au fost beneficiarii unuia dintre serviciile noastre si nu ne ramane decat sa promitem ca in fiecare zi sa ne propunem sa fim mai buni si mai atenti la necesitatile clientilor nostri.

Satisfactia dumneavoastra este obligatia noastra.