Aeroclubul României, instituție de bază pentru aviația românească, a format mii de piloți și de parașutiști în cei peste 100 de ani de existență. Mulți dintre aceștia au transformat pasiunea în meserie, activând în toate domeniile aeronauticii.
În prezent, instituția își desfășoară activitatea în 15 aerocluburi teritoriale și deține cea mai complexă și diversificată flotă de aeronave - peste 175 de avioane și planoare și 200 de parașute. Având facilități proprii în care se realizează reparații capitale și modernizări ale aeronavelor, sunt readuse la zbor aeronave istorice precum IAR 823 sau Zlin-526 AFS.
Aeroclubul României oferă șansa unui start în aviație tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani, organizând cursuri gratuite de zbor și salt cu parașuta în fiecare an. După finalizarea cursurilor, asigură și susține continuu pregătirea sportivilor proprii legitimaţi, componenţi ai loturilor naţionale și judeţene, aceștia reprezentând cu mândrie România la competițiile și evenimentele aeronautice internaționale.
Pentru persoanele dornice de adrenalină și senzații tari, Aeroclubul României desfășoară zboruri de agrement cu avionul sau planorul, zboruri de acrobație cu avionul și salturi cu parașuta în tandem, alături de personal aeronautic profesionist.
Toate rezultatele deosebite obținute în ultimii ani la campionatele europene și mondiale de acrobație cu avionul și planorul, zborul de distanță cu planorul precum și în parașutism sunt dovada unei instituții puternice, moderne, hotărâte să cultive performanța în sporturile aeronautice, să formeze piloți și parașutiști de elită și să ducă mai departe tradiția aripilor românești.