Arenele Romane, Cel mai important teatru de vara în aer liber din România

Arenele Romane sunt cel mai important teatru de vară în aer liber din România, un loc unic în Sud-Estul Europei. Situate în Parcul Carol, au o capacitate de maximum 8000 de locuri pe scaune și în picioare. 

Teatrul a fost construit în anul 1906 după model roman și inaugurat la deschiderea “Expoziției generale române” din același an. Între anii 1966 și 1968, teatrul de vară Arenele Romane a fost renovat complet, adăugându-i-se două sectoare noi de tribune, cabine pentru artiști, birouri administrative, săli de repetiție și pregătire a diverselor spectacole, iar scena a fost complet acoperită. 

Între anii 1980 și 2001, Arenele Romane au intrat în uitare, fiind scoase complet din circuitul artistic bucureștean. 

Din anul 2001, grupul de firme Sfinx Experience, ce administrează Arenele Romane, beneficiind de experiența de aproximativ 50 de ani în showbussines și a notorietății lui Mișu Cernea, fost membru al formațiilor Mondial, Sfinx și Sfinx Experience, a reușit ca, în câțiva ani, să îl facă cel mai important loc de concerte rock, pop rock, house din România.  Pe scena Arenelor Romane au cântat în ultimii ani unii dintre cei mai mari artiști ai lumii. 

În timpul iernii, platforma din interiorul Arenelor Romane este acoperită cu o sală de spectacol încălzită și izolată fonic, cu o capacitate de aproximativ 2.500 de spectatori. În această sală au loc în perioada rece a anului spectacole foarte variate din toate genurile muzicale. 

Atât vara, cât și iarna, Arenele Romane dispun de o dotare tehnică excepțională, care poate acoperi orice cerințe tehnice ale artiștilor care concertează aici.