Autentic și personal. SunGarden Golf & SPA Resort

Ne dorim ca fiecare client ce pășește în SunGarden Resort să traiască o experiență unică, personalizată, cu totul deosebită. Ne place să credem că reușim de fiecare dată acest lucru, iar feedback-urile clienților ne susțin în această ipoteză. Totul este posibil și datorită faptului că Resortul SunGarden nu este francizat, ci este un concept născut din pasiunea și viziunea unui om incredibil, Nicolae Căpusan. El este cel care a gândit întregul concept, a modelat fiecare spațiu din locație.

Cu aceeași pasiune i s-a alăturat de fiecare dată și staff-ul, fiecare echipă fiind atent aleasă, formată din oameni pregătiti să ofere servicii de inaltă calitate, oameni empatici și deschiși să ofere experiențe personalizate clienților. Așadar, rareori veți întâlni cuvântul “nu” în locația noastră, asta pentru că, de fapt, totul este posibil atunci când oaspeții și emoțiile lor sunt focusul nostru principal.

La SunGarden Golf & SPA Resort - Cluj puteți alege dintr-o mulțime de pachete predefinite sau personalizate, atât pentru zona de SPA, Detox, Wellness, cât și pentru zona plină de aventură, sport, golf sau explorare. Și când spunem explorare, vă provocăm să vă imaginați că hotelul este poziționat într-o pajiște în mijlocul pădurii, iar toate cele 40 de hectare de teren sunt la dispoziția voastră, pentru a fi descoperite, fie în plimbări lungi, drumeții sau cu bicicleta.

De asemenea, există circuite în care puteți descoperi Transilvania și minunatele obiective turistice de care beneficiază.

Pentru iubitorii de golf, SunGarden Resort reprezintă o provocare de la început pană la sfârșit. Fiecare parcurs de golf vine cu un relief și un grad de dificultate foarte diferit, ajungând până la cele mai dificile, chiar și pentru cei mai experimentați golferi. Așadar, competițiile pe care noi le organizăm aici sunt o ocazie să ne întâlnim cu cei mai buni jucători, să ne provocăm reciproc, să testăm și să câștigăm cât mai multe premii.

Fiecare competiție se încheie în Clubhouse, o zonă amenajată chiar în primăvara acestui an, o încăpere de relaxare și networking special amenajată pentru membrii Clubului de Golf, sau la un pahar de vin, în locul pe care noi il numim ‘Piața Romană’.

Sunt extrem de bucuroasă să lucrez alături de oameni atât de pasionați și pregătiti să accepte provocări noi, să se dezvolte, să învețe și să graviteze în jurul nevoilor clienților. Cred că este cel mai important atu pe care noi, ca “familie” SunGarden Resort, îl avem. Am invățat cu toții, de-a lungul timpului, că fiecare serviciu în parte poate fi modelat în funcție de nevoile clientului, pentru că, în final, experiența lui este cea care contează. Colectăm de fiecare dată feedback din partea lor și încercăm mereu, mereu să ne îmbunătățim serviciile.

Suntem în continuă dezvoltare, și nu cred că ne vom opri vreodată. Nici nu ne dorim de fapt, căci viziunea noastră este de a crea pachete de servicii cât mai diversificate, conturate și creionate pe profilele oaspeților noștri.

Așadar, ambiții foarte mari, obiective mărețe, de lungă durată, însă și o echipă pregătită să le accepte și să dea tot ce-i mai bun pentru a transforma SunGarden Golf & SPA Resort în oaza românească ce va fi pe buzele tuturor celor care vor și apreciază experiențe ieșite din tipar, unice și personalizate în funcție de profilul lor.

Daniela Martin – Marketing Manager, SunGarden Golf & SPA Resort