Cred că toată viaţa am trait sub semnul miracolului. Poate tocmai de aceea am ales ortopedia pentru că am simţit miracolul prezent în actul chirurgical. Prima intervenţie la care am asistat a fost la sfărşitul anului întâi de facultate. Era o fractură la un copil în urma unui accident rutier. Sentimentul pe care l-am avut atunci la sfârşitul operaţiei a fost unul de bucurie, că totul a fost pus la loc şi va fi bine, copilul se va vindeca.
Obişnuiesc să le spun studenţilor mei că osul este o structură vie, o bijuterie a naturii, iar noi lucrăm în disciplina noastră cu acest miracol viu. Nu noi suntem cei care vindecă, ci doar cream condiţii pentru ca resursele vindecătoare prezente în trupul uman să se poată manifesta.
Miracolul m-a însoţit pe tot parcursul vieţii mele prin oamenii pe care Dumezeu i-a adus în calea mea şi oportunităţile pe care aceste întâlniri mi le-au deschis. Aşa a fost şi cu medicul ortoped american care în urma cu 10 ani m-a invitat să merg în SUA şi să lucrez cu el pentru a vedea şi un alt fel de chirurgie ortopedică. Era un specialist de primă mână, fiind axat pe chirurgia umărului. Această vizită de 5 luni avea să mă orienteze pentru a mă supraspecializa în acest domeniu. Fiecare medic ortoped, specialist în umăr, pe care l-am întâlnit ulterior, a contribuit apoi la consoliodarea şi aprofundarea înţelegerii şi tratării patologiei existente la acest nivel.
Educaţia primită de părinţii mei a fost una legată de apartenenţa la acest neam şi loc, de aceea nu am ales să plec din ţară. Cred că există posibilitatea dezvoltării şi afirmării pe această nişă de patologie, aşa cum cred că ne putem afirma ca naţiune, însă acesta este deja un alt miracol.
