DP Dental Group este mai mult decât o clinică de stomatologie. Este locul în care zi de zi, venim să schimbăm, așa cum putem, puțin câte puțin, lumea. Lumea pacienților noștri. La DP Dental au învățat să nu se mai teamă de durere, să zâmbească fără emoții, cu toți dinții, să aibă încredere în ei.
Trăim într-un secol al vitezei și al tehnologiei, în care tratamentul stomatologic nu doar că nu trebuie să doară, trebuie să fie eficient, să dea încredere și să-i readucă pe pacienți cu entuziasm și, mai ales, cu regularitate la controlul de rutină. Este mult mai ușor să prevenim, decât să tratăm.
Lucrăm cu frici, amintiri neplăcute de pe scaunul de dentist, cu miniatacuri de panică ale pacienților. Lucrăm cu oameni, nu cu molari și măsele. Un zâmbet e ca un CV. E important să arate bine, dar e și mai important să fie “sănătos”, să fie real, să ne descrie așa cum suntem.
Credem în zâmbete care nu doar arată bine, ci se simt bine. Perfect sănătoase și naturale. Acesta este crezul nostru.
Avem medici specializați în toate ramurile stomatologiei, de la Stomatologie Generală, Protetică și Estetică Dentară, Ortodonție, Endodonție, Stomatologie Pediatrică, Odontologie, Chirugie. Credem în tratamente complete, cu rezultate care rezistă în timp. Insistăm pe ideea de “natural”.
Într-o lume un pic superficială și artificială, credem că zâmbetele trebuie să rămână reale, naturale. Să ni se așeze pe față într-un mod firesc, pe o bază solidă și sănătoasă, cu încredere în medici și mai ales în propria persoană.