Festivalul Național al Sculptorilor cu Drujba, eveniment unic în România, s-a născut din dorinta folosirii acestui obiect deosebit, drujba, care capătă conotații de obiect al artei unice, dând viață lemnului.
Personajele de lemn iau naștere într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Vălcea, la Vaideeni, la Agropensiunea Cerna, unde Aura și Adrian Bondoc sunt gazde și organizatori, în parteneriat cu Primăria Vaideeni și Consiliul Județean Vâlcea
Festivalul reuneşte în fiecare an carveri din aproape toată ţara, sculptori pasionați de frumos, de tradiție, și artă, și a stârnit un mare interes de-a lungul anilor, turiștii putând admira live munca carverilor.
Buşteni uriaşi sunt transformaţi în sculpturi inedite, iar din mâinile artiştilor ies adevărate opere de artă.
În luna iulie 2017, în cadrul primului Festival de Sculptură cu Drujba din România, 12 sculptori s-au întâlnit pentru prima dată, și-au ales fiecare câte un buștean sau buturugă de lemn și au sculptat, sub privirile publicului, timp de 4 zile, iar temele au fost la alegerea sculptorilor.
Sub sloganul “Satul românesc din alt punct de vedere“, organizat în iunie 2018, Pensiunea Cerna a organizat cea de-a doua ediție a Festivalului Național al Sculptorilor cu Drujba, ce a reunit 10 sculptori din România, din toate colțurile țării
Tema a fost dedicată copiilor, și anume personaje din povești românești, personaje ce s-au reunit la finalul festivalului sub forma unui loc de joacă în curtea pensiunii.
Pe toată perioada festivalului, Pensiunea Cerna a devenit un loc al tradiției, artei și meșteșugurilor românești și prin organizarea expozițiilor cu produse, mâncare și băuturi tradiționale și, în special, prin organizarea de ateliere de olărit, țesut, dansuri pentru copii.
A treia ediție a festivalului a avut că temă generală interconectarea cu strategia de dezvoltare a infrastructurii turismului cultural, sportiv, de tratament și de relaxare din Comuna Vaideeni, fiind un simbol al temelor turistice ce se vor realiza în aceasta zonă.
În cadrul acestei teme s-a realizat o poartă de intrare, care simbolizează legătura puternică a copiilor cu natura, prin realizarea unui băiețel și a unui animal (pisica sălbatică) care se cațără la înălțime.
Cea de-a doua temă a fost dedicată „Muzeului din satul Cerna”, muzeu care se va realiza în satul Cerna, Comuna Vaideeni, cu o arhitectură pur românească, folosindu-se tehnici și materiale tradiționale locale, tehnici care au conferit bisericilor și caselor romanești durabilitate foarte mare în timp.
Festivalul Național de Sculptură cu Drujba aduce un omagiu acestui muzeu, prin realizarea unui țăran și a unei țărăncuțe în mărime naturală, îmbracați în port popular local, specific zonei Vaideeni, care vor veghea, de-a lungul timpului, în foișorul casei tradiționale. În acest muzeu toți locuitorii satului vor aduce lucruri de odinioară, specific românești, pentru păstrarea vie a tradiției locale.
A treia temă a Festivalului de Sculptură a fost un simbol și un omagiu adus „Mineritului”.
Unul dintre sculptori, de profesie miner, a realizat, pentru viitoarea salina din satul Cerna, viziunea sa asupra trudei minerului român de a scoate minereurile din adâncuri. Salina Cerna a fost realizată într-o anexă gospodărească veche de aproape 100 de ani, ce face parte din strategia de dezvoltare a infrastructurii turistice locale.
A patra temă a Festivalului de Sculptură o reprezintă turismul sportiv, de relaxare, asadar au fost realizate două sculpturi ce simbolizează sporturile de vară și iarnă - un băiat cu mingea la picior și o fată pe patine.
A cincea temă a fost reprezentată de turismul religios și îmbinarea cu tradiția cultural - religioasă a țării noastre. În cadrul Festivalului a fost realizată o troiță cu Isus răstignit pe cruce, care a fost pusă la intrarea în satul Cerna și în Comuna Vaideeni, dinspre comuna Polovragi, pe Drumul Județean.
A șasea temă a fost reprezentată de turismul de relaxare, în care au fost realizate trei sculpturi în forma de mese, ce aduc omagiu primului festival, din anul 2017.
Ultima temă a festivalului o reprezintă turismul cultural, culinar și artizanal local. Au participat la festival o parte din artiștii, meșterii și producătorii locali care au prezentat produse și ateliere de dansuri și cântece populare, țesut, cioplit, olărit și alte meșteșuguri locale.
A patra ediție a festivalului a avut că temă generală copiii, imaginația lor frumoasă trebuind satisfăcută de personaje fantastice și extraordinare, realizandu-se îmbinarea intre aventură, pe care copiii o nutresc în Parcul de Aventuri Cerna, și fiorul de poveste pe care sculptorii l-au insuflat copiilor, prin operele pe care le-au realizat la acest Festival de Sculptură.
Ajuns la cea de-a cincea ediție, festivalul și-a propus că temă a anului 2021 istoria, participanții fiind provocați să sculpteze în lemn statuile unor personalităţi care au marcat istoria românilor, precum Decebal, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Pintea Viteazul și Regina Maria.
Cea de-a șasea ediție a festivalului va avea loc în luna iulie 2022.