Magnolia. Florăria pentru care nu există distanțe prea mari

Dacă spui “flori livrate oriunde în lume”, spui Florăria Magnolia.

Povestea Magnolia a început în 1997, iar fondatorii ei, Ioana şi Gabriel Molnar, au visat o florărie în care calitatea produselor și a serviciilor, alături de atenţia faţă de client, să fie principii de neclintit. Lucru care s-a și întâmplat în cei 22 de ani de existență. Azi compania deține cel mai mare lanț de florării din România, depozite proprii, un garden center și florăria online prin intermediul căreia se pot trimite flori în orice colț al lumii.

"Dincolo de faptul că vindem flori, noi credem că, de fapt, menirea noastră este să îi ajutăm pe oameni să transmită mesaje și sentimente. Cu mândrie, spunem că suntem curierii care transportă cea mai prețioasă încărcătură- emoțiile clienților noștri transmise prin intermediul florilor.” Gabriel Molnar, fondator Magnolia.

Magnolia este o confirmare a faptului că atunci când vrei să aduci bucurie, nu există piedici și nici prea mulți kilometri. Nu contează localitatea, țara sau continentul! Comanzi florile online sau în una dintre florării și cadoul tău va ajunge la destinație în doar câteva ore.

Mereu atenți la dorințele fiecărui client și la mesajul pe care acesta vrea să-l transmită, floriștii Magnolia vin cu recomandări și cu soluții personalizate.

"Suntem norocoși să putem fi alături de clienții noștri la evenimentele frumoase din viețile lor și, mai ales, să le fim un sprijin real atunci când vor să facă fericit pe cineva drag. Să aduci emoție celor pe care îi iubești cu ajutorul florilor este unul dintre cele mai frumoase lucruri, iar pentru Magnolia, această emoție este motorul care mișcă întreaga companie” spune Ioana Molnar, fondator Magnolia.