Paris, 9 octombrie 2017 — o dimineață însorită, cu aer revigorant de toamnă și emoții la fel de mari ca Turnul Eiffel, care se înalță la orizont, în fața mea, în timp ce străbat cu hotărâre drumul către el. Nu ajung însă până acolo. Mă opresc în fața unei clădiri moderne, marcată de un albastru pe care îl recunosc din poze, dar care în realitate strălucește încă și mai frumos. Este “Le Cordon Bleu”, una dintre cele mai vechi și mai importante instituții din istoria gastronomiei, iar pentru mine începe prima zi din programul Hautes Études du Goût, de la Gastronomie et des Arts de la Table (HEG). Nu știu asta încă, în timp ce urc scările cu bucurie și zâmbet larg, dar sunt pe cale să trăiesc una dintre cele mai efervescente experiențe din viața mea.
HEG a fost dezvoltat ca un parteneriat între Le Cordon Bleu Paris și Universitatea din Reims, Champagne-Ardenne și oferă o perspectivă 360° asupra gastronomiei, care e studiată sub multiplele ei aspecte: istoric, științific, cultural, economic, sociologic. Programul nu este doar unul foarte complex, ci și unul exclusivist: în el nu sunt selectați anual decât maximum 25 de participanți din întreaga lume. Printre cei din promoția 2017 m-am numărat si eu.
Cursurile, gândite ca un crescendo, s-au desfășurat în două etape: prima, în Paris, la sediul Le Cordon Bleu și o zi la Sorbona, iar a doua în Reims, capitala regiunii Champagne. Una dintre caracteristicile care fac din HEG un program unic este faptul că abordarea interdisciplinară a cursurilor este îmbogățită de workshopuri, vizite de lucru și mese educaționale de excepție, menite să completeze și să rotunjească întreaga experiență – o adevărată imersiune într-un univers al explorării și al descoperirii, în care am respirat, gândit, simțit și trăit gastronomie de la început până la sfârșit.
De la istoria gastronomiei și a restaurantelor, trenduri și inovație în gastronomie, food writing, gastronomie moleculară și cuisine note-by-note (cu însuși inventatorul lor, cercetătorul Hervé This), neurofiziologia gustului sau dinamica bulelor de șampanie și până la experiențe precum cea a unei cine medievale recreate special pentru noi, lunga vizită nocturnă la Rungis – cea mai mare piață de produse proaspete din lume, cina educațională de la Casa Krug, workshopul de șampanie și prânzul educațional de la G.H. Mumm sau memorabila seară de la Domaine Les Crayères, sub îndrumarea reputatului oenolog francez și filosof al gustului, Jacques Puisais – ca să amintesc doar câteva exemple — totul s-a transformat într-un adevărat festin al cunoașterii, pe cât de frumos, pe atât de provocator și de solicitant, căci nivelul deosebit de înalt al cursurilor, volumul mare de informații și ritmul intens întrec orice așteptări.
În octombrie 2018, în cadrul ceremoniei de absolvire de la Reims, am primit, cu mândrie și cu mențiunea “très bien”, Diplôme d'Université du Goût, de la Gastronomie et des Arts de la Table, prima diplomă de acest fel acordată cuiva din România. Iar lucrarea mea de cercetare, Voyage gastronomique de Paris au Petit Paris, s-a clasat între cele mai bune trei lucrări ale promoției. La aproape un an distanță, experiența HEG continuă să mă hrănească în fiecare zi. Am mers acolo cu scopul de a învăța despre gastronomie la cel mai înalt nivel. Dar, în final, am învățat o minunată lecție despre cum viața noastră poate deveni mai bună și mai plină printr-un lucru atât de simplu cum e gustul. Pentru că o viață cu gust e o viață cu sens.