Proiectul Ştiinţă & Tehnică are o tradiţie de 135 de ani, începută odată cu publicarea de către Luigi Cazzavillan a Ziarului călătoriilor şi al întâmplărilor de pe mare şi uscat - prima publicație românească de popularizare a științelor (iunie, 1884).
Gazeta conținea articole, comentarii științifice, biografii și rețete practice, fiind considerată „cea mai veche și mai apreciată revistă scrisă pe înțelesul tuturor pentru răspîndirea științei și cunoașterea lumii prin călătorii”.
În 1954 prin contopirea revistelor Ştiinţă şi Tehnică pentru Tineret şi Ştiinţă şi Cultură se naşte cel mai cunoscut şi apreciat brand al presei ştiinţifice din România, Ştiinţă și Tehnică, care va avea o apariţie neîntreruptă până în anul 2008.
Din 1977 până în prezent la revista a lucrat profesorul Alexandru Mironov – unul dintre cei mai cunoscuți animatori al științei. Începând cu 4 aprilie 2011, Fundația Dinu Patriciu împreună cu Adevărul Holding relansează pe print și în online Știință & Tehnică.
În cele peste 600 de numere de revistă și în cele câteva mii de articolele, cititorii au regăsit în paginile revistei noutăți despre spațiul cosmic, dar și despre cel interior, al corpului omenesc; despre viitor, dar și despre istorie. Cu fiecare știre, un grăunte de adevăr a fost sădit în mințile cititorilor.
Pentru mulți dintre cititorii S&T, revista a fost mașina ce a fabricat visul de a deveni cercetător, inginer, chimist, programator. Pentru mulți, a fost posibilitatea de a proiecta Viitorul.
Din ianuarie 2015, revista Știință&Tehnică este editată de Science&Technology Press, companie de publishing specializată în mass media și evenimente de popular science și îi numără în continuare printre senior editori pe Alexandru Mironov, Cristian Român și Andrei Dorobanțu.