Totul a început în toamna lui 2010 cu niște discuții în care Mihai Marcu a întrebat-o pe Andreea Roșca dacă vrea să organizeze un posibil „Davos românesc”. În ianuarie - februarie 2011, întâlnirile au continuat în trei, alăturându-se și Sorin Axinte (Axu). Apoi a venit și Lucian Butnaru, care a întregit cvartetul de cofondatori ai Romanian Business Leaders (RBL). În martie 2011 aveam prima întâlnire cu membrii viitorului board. Nu era un consiliu consultativ, ci o trupă de oameni cu bună-credință și cu ceva reputație, care trebuiau să-și suflece mânecile. Și a început treaba.
La conferința de presă de lansare a Summit-ului, în septembrie 2011, reacția generală a invitaților și a presei a fost una normală: de la circumspecție politicoasă la neîncredere zâmbitoare. Summit-ul RBL era o încercare fără precedent de a coagula noul val din mediul privat de business într-o voce clară și într-o acțiune concretă, cu scopuri dincolo de buzunarele proprii.
În acei ani, antreprenorii și managerii români din noul val erau doar o sumă de indivizi izolați și stresați, nebăgați în seamă nici de stat, nici de „greii” din lotul capitaliștilor de cumetrie. Cu afacerile înghesuite de încă proaspăta criză care „tăvălugise” economia românească 3 ani deja, ne-am strâns aproape 150 de oameni. Sentimentul dominant era că dacă nu facem ceva repede, România n-are mari șanse să fie țara în care să vrem să ne creștem copiii. Cei mai mulți dintre participanți sperau să se întâmple acolo altceva decât o conferință de business obosită și tristă, după modelul clasic: niște decidenți din politică sau administrație spun fie niște chestii știute de toată lumea, fie niște lucruri pe care nu le cred nici ei, iar cei din business se plâng iar că nimic nu merge în țara asta și e numai vina altora, după care toată lumea mai schimbă niște cărți de vizită pe holuri și a doua zi toată lumea se trezește cu gustul amar că n-a rezolvat nimic.
Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, primul Summit RBL ar fi fost și ultimul. În sesiunea de final, unul din participanți (Dragoș Roșca, devenit mai târziu membru de board) spunea cu uimire evidentă că n-a mai simțit asemenea entuziasm pentru o idee din studenție. Cinismul românesc tradițional deja zăcea pe jos, făcut bucăți. RBL devenise o comunitate de oameni, în loc de o simplă conferință de business.
De-a lungul anilor, proporția de proiecte noi care au supraviețuit primelor 3 luni de după Summit-uri a fost undeva pe la 50%. Destul de bine pentru o fundație „începătoare” și niște echipe de „șefi” (fiecare în business-ul lui) pe care îi ținea împreună doar o idee altruistă. Doar că, în multe cazuri, apăruse o empatie mai greu de bănuit la început.
Din fericire, ideii RBL îi venise și ei timpul.
La 4 ani de la primul Summit, facem împreună România o ţară mai bună pentru business cu 160 de membri şi o comunitate extinsă de peste 500 de antreprenori şi intraprenori. Am făcut astfel România o ţară mai bună pentru cel puţin 17.000 de români, prin proiecte precum Ghidul Practic pentru Antreprenori, Ateliere de Antreprenoriat, Vreau să fiu Antreprenor, Mentoria, Re>Patriot sau (profesorii) Merito.
