Spitalul Sf. Constantin. Standarde internaționale de calitate în domeniul medical

Spitalul Sf. Constantin, spital monobloc, multidisciplinar, inaugurat în 10 martie 2011, s-a extins în luna iulie 2019 într-o nouă locație din Brașov: Calea București nr. 318. Spitalul cuprinde secții cu saloane pentru spitalizare continuă și de zi, totalizând 150 de paturi. Noul Departament de imagistică medicală dotat cu echipamente de ultimă generație, Blocul operator cu 6 săli de operație, Centrul de chirurgie cardiovasculară și cel de cardiologie clinică și intervențională, Secția de Terapie intensivă de 250 mp inaugurate de la mutarea spitalului în noul sediu, întregesc dotările la standarde europene ale celui mai curat spital din Europa, distincție acordată de OMS.

În cei peste 9 ani de activitate, Spitalul Sf. Constantin a reușit să se poziționeze în lumea medicală privată prin intervențiile chirurgicale complexe efectuate (multe din ele în premieră județeană sau chiar națională), prin echipa medicală multidisciplinară și prin recunoașterea la nivel internațional a standardelor de igienă spitalicească implementate.

Pe lângă medicii brașoveni, Spitalul Sf. Constantin a reușit să atragă la Brașov o echipă de medici cu experiență din Tg. Mureș, Cluj-Napoca, Iași, București si Sibiu, unii întorși în țară din Elveția și Franța, medici care au acceptat relocarea pentru a-și desfăsura activitatea în acest spital de nivel internațional. Competențele echipei medicale sunt completate de aparatură de top, produsă de lideri mondiali în domeniu, între care menționăm: Karl Storz, Zeiss, Intuitive, Dräger, Siemens, General Electric, ValleyLab, Getinge.

Spitalul Sf. Constantin oferă pacienților servicii medicale de calitate, într-un mediu sigur și confortabil, diferențiindu-se de alte spitale tradiționale din România prin faptul că dotările și amenajarea spațiului în care iși desfășoară activitatea au fost încă de la început special concepute pentru a corespunde standardelor internaționale de calitate în domeniul medical.