Prof. Dr. Leon Danaila, "sculptorul de creiere"

Academicianul Prof. Dr. Leon Danaila sau "sculptorul de creiere", asa cum este supranumit, are la activ peste 40.000 de operatii si figureaza, alaturi de Einstein, printre cele 500 de genii ale secolului al XX-lea.

Acest geniu al neurochirurgiei romanesti a adus, pentru prima data, la noi in tara, microscopul operator si laserul, scazand astfel mortalitatea, in timpul operatiilor pe creier, de la 51%, la 4%.

”Medicina nu este o știință politică, este o știință adevărată, este o artă, este o îmbinare a științei cu arta, dar și cu credința. Pentru că, dacă nu ai credință și nu pui suflet în ceea ce faci, înseamnă că lucrurile nu merg bine și, atunci, totul se dărâmă.

Pe mine, credința m-a dirijat tot timpul, dar îmbinată cu știința și cu arta. Știți, medicina, dar mai ales neurochirurgia este foarte grea. Se apropie de artă, nu este artă pură, se apropie de știință, dar nu este nici știință pură, se apropie de credință, dar nici credință pură nu este. Este, de fapt, toate acestea la un loc. Și, având în vedere că lucrurile acestea le am tot timpul în minte când mă duc la spital, când operez, când am situații dificile, la noi operațiile sunt foarte grele, mă gândesc la cum să lucrez mai bine să salvez viața omului din fața mea. O operație durează foarte mult. Dar nu mă bucur decât după ce văd că pacientul este bine” Prof. Dr. Leon Danaila

Sursa informatii cariera medicala Wikipedia