DECARTIS - DECorative ARTs Irina Silivestru

D E C A R T I S este un atelier pe care l-am creat din dragoste pentru ceramică, natură, artă decorativă și design interior. Am vrut ca oamenii să se înconjoare de obiecte frumoase, concepute și realizate de mâinile unui om care încearcă să-și pună toată pasiunea și inteligența creatoare în acel obiect.

Bucuria nu se rezumă doar la partea estetică...căci multe dintre vasele mele sunt total funcționale și o dată ce apuci să le folosești e mult mai greu apoi să te întorci la vasele realizate industrial. În atelier lucrez în special farfurii, platouri și boluri. Unele dintre ele se pot agăța și pot fi o alternativă foarte bună de a decora un perete.

În principal subiectele pe care le abordez sunt legate de plante și animale, de natură - care pentru mine reprezintă o sursă inepuizabilă de forme și culori. Toate amintirile mele din copilărie sunt legate de vacanțele mele la țară – de curtea bunicilor, de pământ și de animale (de copacii, plantele și legumele care creșteau în curte, la câmp și la pădure și de animalele domestice care populau ograda).

Așa că de aici îmi vine toată plăcerea aceasta de a le reda pe farfurii, de a recompune o lume a copilăriei mele în care natura era frumoasă prin simplitatea și puritatea ei – plante medicinale, legume aparent banale, dar extraordinar de decorative, păsări precum coțofene, grauri, ciori... Culoarea care predomină în lucrările mele este Albastru. O culoare de care sunt îndrăgostită iremediabil. Niciodată albastrul nu iese la fel, mereu capătă intensități și sclipiri diferite în funcție de concentrație, de sursa de unde provine oxidul, etc. Strălucirea lui este inegalabilă și pentru mine nu există o altă culoare care să meargă mai bine în combinație cu ceramica.

Numele ales - DECARTIS - este un acronim și vine de la DECorative ARTs Irina Silivestru. Chiar și numele meu de familie Silivestru, face trimitere tot la natură - vine din latină, de la Silva care înseamnă pădure – Silvester – sălbatic/ care aparține pădurii.