Anul 1971, aveam 18 ani, picasem examenul la Arte Plastice și m-am întâlnit cu Gheorghe Iacob , vecin cu mine, pictor monumentalist, pe strada Constantin Sandu – Aldea, strada unde locuiau in acea vreme 20 de artiști plastici, și i-am spus durerea mea. Pe loc am primit o invitație să lucrez la o tapiserie pe care o începuse de puțin timp. Mi-a arătat despre ce e vorba, m-a întrebat dacă o să mă descurc și am răspuns cu entuziasm că da.
Așa a început una din cele mai interesante experiențe din viața mea, participând la transpunerea lucrării unor artiști într-una din tapiseriile cu cele mai mari dimensiuni din lume. Era una dintre cele trei tapiserii care se află și acum la Teatrul Național, “Odă Patriei”.
Am lucrat cu pasiune până la terminarea ei, a fost o experiență unică, irepetabilă și mă bucur că am avut ocazia să fiu o părticică dintr-un grup de lucru care a făcut posibilă transpunerea ei în realitate.
Tapiseria are 100 de metri pătrați, iar pentru că aceasta să fie țesută a fost construit un gherghef dublu, ceva mai lung de 10 metri, pentru care a fost construit un atelier pe măsură. Lucram numai pe lumina de zi, pentru că nuanțele de lână folosite să fie corect alese. Din când în când trebuia să slăbim ghergheful, pentru a rula lucrarea, ca să ajungă din nou într-o poziție bună de lucru, operație care dura o zi întreagă. Nu te întâlnești de două ori cu o asemenea ocazie în viață, iar eu am avut norocul și bucuria asta.
Anca Nazarie Manu
Gheorghe Iacob și Virgil Almășan – autorii proiectului
Viorica Iacob – transpunerea proiectului pe cartonul după care s-a lucrat
